Credit photo: Dan Bistriteanu

de Tiberiu Grigore, Teambuilding Division Manager

Zilele acestea rasfoiam o colectie mai veche de poze si mi-am adus aminte de tura de anul trecut, cu bicicleta la mare. Asa ca va invit alaturi de mine intr-o calatorie de autodescoperire, despre teama, principii si ambitie.

Daca a fost greu sau usor, daca am avut antrenament sau nu, sunt detalii care par ca influenteaza foarte mult calatoria, dar, in realitate, sunt o componenta atat de mica, dupa cum bine ne vom da seama in randurile urmatoare. A fost mai degraba o calatorie despre time management, echipa si depasirea piedicilor pe care de cele mai multe ori ni le punem singuri in atingerea obiectivelor noastre.

Incepe anul 2016, perioada ‘stabilirii obiectivelor’ de inceput de an si aflu de la prietenii mei de un challenge care mi-a facut instant cu ochiul – Tura cu Bicicleta la Mare, de 300 km, organizata de Lucian Mandruta.

Ca orice persoana ambitioasa care vrea sa se autodepaseasca an de an, am simtit ca este o oportunitate pentru mine si am cautat rapid sa ma inscriu in aceasta cursa. Ideea era simpla – plecam din Bucuresti cu bicicletele, ne oprim la jumatatea distantei sa innoptam, iar a doua zi ne continuam traseul pana la mare, unde ne asteapta o masa calda si autocarele care sa ne aduca inapoi la Bucuresti.

Incep sa ma interesez despre cursa, imi cumpar o bicicleta noua cu care as avea mai multe sanse sa ajung la destinatie, fac si cateva antrenamente pana la marea provocare – (amuzant) cel mai lung antrenament a avut 30 de km.

Aflasem intre timp ca vom fi insotiti de politie, ambulanta, echipa de mecanici pentru bicicleta, mancare pe tot parcursul drumului, transport personal si pentru bicicleta in cazul in care renuntam – ce sa mai, aveam toate premisele unei calatorii de succes. Asemenea evenimentelor pe care le organizam, totul era pus la punct pana la cel mai mic detaliu – stiam de la inceput care este obiectivul , aveam la dispozitie toate resursele pentru buna desfasurare si mai exista si varianta de backup in cazul in care ceva nu ar fi iesit bine.

Ziua cea mare soseste si inconjurat de foarte multi biciclisti simteam cum inima bate de nerabdare si abia asteptam sa plecam la drum.

Primii KM au fost usori, aproape ca nu-i intelegeam pe cei care ramaneau in spate.

Dupa 50 de km apar primele dureri de genunchi si primele idei ca poate ar fi bine sa inchei aici ziua si sa continui maine calatoria de la jumatatea drumului.

Au urmat aproape 100 de km in care lupta nu a mai fost una cu KM, ci una cu demonii interiori. Asemenea unui obiectiv mare, faptul ca mi-am propus sa mananc elefantul bucata cu bucata, m-a ajutat sa nu mai vad obiectivul atat de greu de atins si de departe si sa gasesc cele mai bune solutii pe fiecare bucata de drum.

Urmeaza primul pitstop si prima promisiune ca voi mai parcurge 20 de km pana la urmatorul si daca voi simti ca nu mai pot continua, o voi face atunci.

Imi aleg cu grija sursele de energie aici, imi propun sa pedalez mai usor cu piciorul cu probleme si sa incerc sa stau undeva in jumatatea coloanei pentru a avea cat mai putin vant de infruntat.

Strategia da roade, ajung la urmatorul pitstop ceva mai bine ca la anteriorul si imi propun sa merg mai departe cu din ce in ce mai multa atentie la semnalele urmatoare.

Contraintuitiv, ultimii 20 de km din prima zi au fost cei mai usori. Stiind cat de aproape este linia de finish, cat de departe am ajuns pana aici , au disparut dintr-o data toate ‘provocarile’ si am pedalat cu viteza pana la final.

Un lucru pe care l-am omis in randurile de mai sus, dar care a fost un real ajutor a fost sa ma imprietenesc cu 2 colegi de drum si sa ne autosustinem moral pe parcursul drumului . Faptul ca ‘un cunoscut’ era in fata mea si ajunsese chiar si cativa metri mai departe, imi dadea increderea ca si eu pot.

Odata ce ai increderea ca este posibil, devine posibil.

Dupa un somn bine meritat, urmeaza ziua 2 – conditia fizica nu era nici pe departe la fel de buna ca la inceputul primei zile, conditiile meteo aveau sa se inrautateasca – vant , ploaie, cer intunecat si aflu ca avem si ceva mai multi km de parcurs decat in prima zi.

Pentru ca stiam bine poezia din prima zi nu m-am mai gandit la destinatie , ci de fiecare data la primul pitstop.

Pe masura ce inaintam, ajungeam tot mai tarziu la pitstop si timpul de refacere era tot mai mic.

Cand mai aveam aproximativ 60 de km si tot mai multe ganduri de a renunta , se aude o portavoce in multime – Mai avem putin din drum, aproape jumatate au renuntat si singura sansa sa reusim sa ajungem la final este sa stam grupati. Calatoria asta nu este despre cine ajunge primul, ci despre a ajunge la final si ne dorim sa ajungem in numar cat mai mare. Haideti ca impreuna putem reusi!

Am simtit ca renasc in momentul acela , iar bucuria pe care am simtit-o la final a meritat tot efortul.

Si pentru ca defectul profesional zice ca la finalul oricarei experiente e bine sa existe si un debrief, sumarizez mai jos 10 invataminte pe care le-am luat din aceasta calatorie:

1. Intotdeauna e bine sa ai obiective mari pentru ca ele sunt cele care te cresc la nivel personal si profesional.
2. O buna pregatire la inceputul drumului iti va fi intotdeauna un aliat.
3. Obiectivele mari se ating daca sunt impartite in actiuni mai mici, concrete si usor de atins.
4. Acceseaza resursele de care ai nevoie la momentul potrivit.
5. Urmareste-ti evolutia si adapteaza calatoria in functie de situatia actuala.
6. E bine sa fim atenti la semnalele interioare – cu cate ne cunoastem mai bine, cu atat mai usor ne este sa realizam ceea ce ne propunem.
7. Un partener de drum ne va fi intotdeauna de ajutor.
8. La fel si viziunea unui leader in care avem incredere, ne da la momentul potrivit impulsul necesar pentru a merge mai departe.
9. Cu siguranta nu as fi reusit singur sa inchei aceasta calatorie.
10. “Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergeţi împreună” (proverb African).

Astazi Cu Bicicleta la Mare, maine facilitand unul dintre teambuildingurile de aici. Calatoria ta despre ce este?