Ce este un team building?
În majoritatea definițiilor, team buildingul este un proces de motivare a unei echipe pentru a-și atinge scopul prin îmbunătățirea relațiilor interpersonale.
Dar noi știm că un team building este, de fapt, ceva mai mult decât atât. Reușita lui presupune mai multe aspecte: o organizare perfectă, o comunicare corectă și activități potrivite profilului echipei.
Uitându-ne la ultimii ani, am putut observa cum tot mai multe companii pun accent pe cooperarea și colaborarea dintre echipe, dincolo de competitivitatea individuală.
Care sunt beneficiile unui team building pentru echipa mea?
Creșterea productivității
Unul dintre cele mai importante obiective. În spatele activităților de echipă ar trebui să fie îmbunătățirea celor trei P: procese, politici și proceduri. Activitățile pot evidenția aspecte ale modului de lucru care merită îmbunătățite și după eveniment.
Creșterea motivației
Atunci când o echipă se întoarce dintr-un eveniment reușit, aduce cu ea un impuls de energie. Starea de bine, încrederea în scopul companiei și în managementul acesteia pot crește, iar oamenii pot vedea mai clar sprijinul oferit de organizație.
Descoperă activitățile pentru creșterea motivației.
Colaborarea
De la sine înțeles, colaborarea este esența. Dar ce înseamnă colaborare? Să știi la cine să apelezi pentru anumite informații, să ai încredere și să te poți baza pe oameni, iar ei pe tine. Ne bucurăm să vedem echipe în care colaborarea merge mai departe și se transformă în prietenii și în afara biroului.
Explorează activitățile axate pe colaborare.
Creativitatea
Perspectivele, experiențele și expertizele diferite ajută organizația să descopere idei noi. Sarcinile din cadrul atelierelor oferă echipelor posibilitatea să își dea frâu liber imaginației, venind astfel cu soluții creative.
Descoperă activitățile care stimulează creativitatea.
Atitudinea pozitivă
Evenimentele organizate pentru echipa ta pot fi o ocazie excelentă de a arăta recunoaștere pentru eforturile depuse și rezultatele obținute. Incluzând activități de reward & recognition, transmiți și un mesaj puternic despre ce înseamnă succesul în companie.
Vezi activitățile dedicate celebrării reușitelor echipei.
Îmbunătățirea comunicării
Probabil, unul dintre beneficiile-cheie este îmbunătățirea comunicării dintre colegii tăi. Activitățile, pe lângă distracție, oferă colegilor posibilitatea unei mai bune cunoașteri, a consolidării încrederii și a descoperirii lucrurilor pe care le au în comun.
Explorează activitățile pentru dezvoltarea abilităților de comunicare.
Momentele de înțelegere
Așa-numitele „aha moments” sunt un beneficiu important al team buildingurilor, ajutând participanții să facă legături între teorie și practică.
Activitățile de team building sunt un instrument pentru a dezvolta colaborarea și încrederea, pentru a susține motivația și pentru a pune în valoare punctele forte ale unei echipe. Dar, înainte de a alege din multitudinea de idei, este nevoie să ai un scop bine definit și o planificare în detaliu. Altfel, experiența poate rămâne doar o ieșire în afara biroului.
Team building = Team drinking?
Au apus vremurile în care un eveniment în echipă însemna doar o ieșire la o cabană undeva la munte, cu petreceri și grătare.
Nu spunem că aceste lucruri au dispărut, ci că opțiunile au evoluat și s-au diversificat: activități de team building indoor sau outdoor, în București, lângă București, la munte, la mare sau chiar în afara țării.
Distracția nu a dispărut, dimpotrivă: a luat o altă formă. Activitățile și ideile din portofoliul Universum includ componenta de fun, iar aici revine în discuție și atitudinea pozitivă menționată mai sus.
Cel mai important în această evoluție este obiectivul unui astfel de eveniment. De regulă, în brieful către agenție se menționează realitatea echipei, cu bune și cu rele. Pornind de aici, echipa de business development proiectează un program de activități care să răspundă nevoilor echipei.
Firul roșu al experienței
Pentru participanți, experiența începe de la primul contact cu evenimentul, printr-un teaser sau newsletter intern.
Continuă cu identitatea evenimentului: nume, temă și concept. „Cucerim noi frontiere” sau „Drumul spre excelență” sunt două exemple.
Apoi contează detaliile: călătoria spre locație, întâmpinarea, ce găsesc în cameră, agenda evenimentului și nevoile specifice ale participanților.
Toate aceste mici detalii, în final, fac diferența. Iar experiența continuă și după ce participanții pleacă de la eveniment: follow-up, fotografii sau un produs final realizat în cadrul activităților.
Tehnologie și experiențe hands-on
Digitalizarea poate ușura desfășurarea unei activități, mai ales când participă grupuri mari. Folosim aplicații pe tabletă sau smartphone, sondaje și interacțiuni online pentru a susține experiența participanților.
În același timp, componenta non-digitală, „hands-on”, își păstrează importanța.
În Rat Trap, de exemplu, echipele construiesc mecanisme care trebuie conectate într-o reacție în lanț. Fiecare grup lucrează la propria secțiune, dar reușita depinde de coordonarea cu ceilalți.

În Orchestrate, colaborarea se aude. Participanții învață alături de muzicieni profesioniști și ajung să interpreteze împreună o piesă, exersând ascultarea și sincronizarea.

Cireașa de pe tort: debrieful
Debrieful este discuția directă dintre facilitatori și echipă, în care participanții reflectează asupra activităților experimentate. Împreună, fac legătura cu situațiile din munca de zi cu zi.
Cum știi dacă a fost folositor pentru echipa ta?
Întoarce-te la obiectivul de la care ai pornit. Așa poți evalua ce a adus evenimentul echipei.
Pentru a urmări rezultatele:
- Stabilește o bază de comparație și obiectivele pe termen lung pentru echipa ta.
- Vizualizează cum arată o echipă de succes: cum funcționează, nu doar cum „se vede”.
- Cere feedback de la participanți.
- Revino asupra concluziilor după eveniment și vezi ce a fost aplicat în activitatea de zi cu zi.
Privește team buildingul ca pe o investiție pe termen lung în echipa ta.
De unde știu ce i se potrivește echipei mele?
În portofoliul Universum găsești peste 100 de idei de activități de team building. Dacă te-ai apuca să le parcurgi pe fiecare, ar însemna să stai cu un almanah în brațe preț de câteva ore.
Alegerea pornește de la echipa ta: câți oameni participă, cum lucrează împreună și ce îți dorești să obțineți din experiență. Pornind de aici, îți recomandăm activitățile potrivite și proiectăm programul în funcție de timpul disponibil, buget și locație.
Pentru noi, un eveniment reușit se vede și în ceea ce spun oamenii după. Iată câteva dintre experiențele companiilor cu care am lucrat:
„Colaborarea cu echipa Universum Events a fost la cele mai înalte standarde. Sunteți profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, iar ceea ce faceți este un benchmark în domeniu. Keep it that way!”
Xerox
„Mi-a plăcut modul în care am interacționat și implicarea facilitatorilor pe toată durata team buildingului, nu doar pe parcursul activităților. Au fost exerciții noi, dinamice și atractive, iar recuzita pusă la dispoziție a fost foarte cuprinzătoare.”
Coca-Cola HBC România
„A fost pentru prima dată când am lucrat cu echipa Universum, iar experiența în sine a fost foarte plăcută. Au răspuns prompt la tot felul de cerințe, pentru care mai aveau foarte puțin timp la dispoziție, și pe care le-au realizat cu succes. Au identificat soluții pentru a reduce costurile, dar au păstrat la același standard înalt tot ceea ce au livrat. Îi recomand cu căldură pentru orice fel de eveniment corporate și nu numai.”
Rompetrol
Hai să proiectăm următorul team building al echipei tale
Tu îți cunoști oamenii. Noi venim cu idei și experiență în organizare. Spune-ne ce ai în minte, iar împreună alegem activitățile și construim programul potrivit echipei tale.
Trimite-ne numărul de participanți, perioada și ce îți dorești de la eveniment. Nu trebuie să ai deja toate răspunsurile. Le conturăm împreună.
Structură articol
- What is team building?
- What are the benefits of a team building activity for my team?
- Team building = Team drinking?
- The common thread running through the experience
- Technology and hands-on experiences
- The icing on the cake: the debrief
- How do you know if it was useful for your team?
- How do I know what’s right for my team?
- Let’s plan your team’s next team-building event
Articole similare
- Publicat pe: 29 octombrie 2026
Four projects exploring how design changes the way people move, connect and experience events.
- Publicat pe: 30 septembrie 2026
Three productions showing how spaces can shape the story and become part of the experience.
- Publicat pe: 19 august 2026
One major event or several smaller experiences? How to make your annual corporate events budget work harder.
- Publicat pe: 29 iulie 2026
What sport and entertainment can teach us about building events that connect with audiences and leave an impression.






























