Cum atrag nume mari in evenimentul meu? – Universum

Social

Limbă:

Cum atrag nume mari in evenimentul meu?

18 iul 2016

[cml_media_alt id='6959']064_Cum atrag nume mari in evenimentul meu[/cml_media_alt]

de Victor Georgescu, M.I.C.E. Division Manager

In urma evenimentelor pe care le organizam impreuna cu clientii nostri, participantii ne demonstreaza in mod repetat ca tin minte doua sau trei momente cheie din cadrul evenimentului (nu mereu aceleasi, pentru toata lumea). Aceste momente memorabile sunt reprezentate fie de o experienta noua, la care participantii sunt expusi (fie ca vorbim de o activitate sau de un setup nou al evenimentului), fie de interactiunea cu o personalitate valoroasa, pe care nu au avut ocazia sa o cunoasca pe viu.

Pentru ca pana acum, am dezbatut in mai multe randuri modalitatile prin care sa creezi o experienta pentru participanti, si nu doar un eveniment creat dupa matrita, acum ne concentram si pe modalitatea in care putem atrage personalitatile marcante in cadrul evenimentelor, demontand dintre miturile pe care le-am auzit pana acum:

“Nu-mi pemit o personalitate, pentru ca ei sunt prea scumpi!” Este normal ca vorbitorii renumiti sa fie mai scumpi decat cei de care nu a auzit nimeni. De asemenea, este normal ca vorbitorii straini sa fie mai scumpi, pentru ca ei vin, de regula, pe piata din Romania, avand referinte mai ridicate din alte piete europene.

Mai important, insa, este faptul ca cele mai multe dintre personalitatile cu adevarat importante (si valoroase) autohtone, in special, sunt mai putin mercantili decat se crede. Cunoastem, in fiecare zi, personalitati marcante care sunt mai degraba interesate despre modul in care momentul lor (fie ca este vorba de un speech sau un scurt moment artistic) se integreaza cu restul evenimentului. Ei se intereseaza mai mult de mesajul pe care il transmit si ce potential efect are acesta printre participanti, decat de buget. Motivatia este una destul de simpla: pentru a ajunge sa fii cineva cu adevarat respectat, trebuie sa ai impact asupra oamenilor care te asculta!

“Nu pot risca sa plece in timpul evenimentului, dupa ce isi termina momentul…” Si aceasta este o temere legitima din partea organizatorului evenimentului, dar si aceasta se poate remedia cu o mai buna planificare a evenimentului si o integrare in agenda si in conceptul central al fiecarui moment din agenda. Si personalitatile sunt participanti la eveniment, iar in experienta pregatita pentru participanti, trebuie integrati si acestia. Astfel, prin includerea lor, in mod organic, in eveniment, dar si prin expunerea lor la experiente noi, ne asiguram angajamentul lor pe toata durata evenimentului.

Exclusivitatea atrage personalitatile exclusiviste! Desi suna a tautologie, acest principiu este foarte important in gandirea unui eveniment. De la importanta alegerii locatiei, pana la definirea agendei si modul in care materialele de comunicare ale evenimentului arata, toate sunt indicii despre cat de exclusivist este un eveniment. Atentia la detalii atrage!

Asigura-ti confirmarea reala a prezentei personalitatilor. Mai ales in cazul in care personalitatile sunt invitate pentru a fi participanti la eveniment, si nu vorbitori, atunci este imperios necesara obtinerea atat a confirmarii oficiale, in scris, cat si a confirmarii verbale a fiecarei persoane vizate. In aceasta directie, folosirea unei echipe de ambasadori de eveniment poate reprezenta un important avantaj pentru organizatori.

In concluzie, printre cele mai importante lectii pe care noi le-am invatat se refera la faptul ca fiecare dintre noi (mai mult sau mai putin cunoscuti) vrea sa isi etaleze in public mai mult punctele forte, fiind mai reticenti in a-si impartasi punctele slabe. Din acest motiv, atat alegerea unor nume mari, cat si integrarea acestora in eveniment, este o mare provocare, ce trebuie tratata cu multa atentie.